Este oare ușor să fii o persoană comodă pentru ceilalți? Toți vrem să avem în preajma noastră oameni controlabili, oameni care să ne asculte fiecare gând, care să ne sprijine indiferent de ceea ce facem, care să nu ne judece și nu în ultimul rând care să se muleze întocmai pe ceea ce ne dorim noi. Cu greu acceptăm ceva opinie diferită de a noastră, cu greu suntem capabili să purtăm un dialog constructiv și ne este aproape imposibil să luăm în considerare faptul că acțiunile fiecărei persoane în parte sunt determinate de însuși comportamentul nostru. Apare o dorință firească de a schimba percepția, de a ne lăsa influențați de curente de opinie și implicit ratăm principala noastră frământare. Este mult mai ușor să fugi decât să rămâi și să lupți. Este la indemâna noastră să blamăm soarta, pe celălalt, societatea, vremea de afară și tot felul de alți factori externi. Adeseori nu vedem aspecte evidente, din cauza puternicelor influențe înconjurătoare. Adeseori țintim niște nori de fum pierzând concentrarea asupra esenței. Căutăm necontenit mimetism la cei din jur, în detrimentul unei acceptări a diferențelor, care la finalul zilei ne arată superioritatea rasei umane. Într-un 2018 al tehnologiei, al roboților, al automatizării masive, oamenii se pierd printre grămezi de obiecte fără viață, printre linii de cod moarte și se deshidratează până la ultima suflare după mii de kilometri de scroll pe social media. Ne întrebăm din când în când ce nu funcționează, cum am ajuns în punctul în care suntem și mai cu seamă de ce am ajuns acolo. Refuzăm cu obstinație să avem păreri proprii, să gândim cu propriul creier și să luăm decizii în consecință. Umbrim ceea ce este drept și firesc cu varii tertipuri și scheme contorsionate de comportament. Lăsăm deoparte ceea ce ne dorim cu adevărat și creăm măști favorabile, măști pe care considerăm că societatea le-ar agreea. Ne ascundem zi de zi după opaci perdele de disponibilitate rece și seacă uitând în final unde am pus ceea ce simțim cu adevărat. Noțiunea de sinceritate am pierdut-o de mult… Zace neputincioasă undeva în cele mai adânci unghere ale sufletului nostru, unde în mod evident nu lăsăm pe nimeni să se uite prea atent. Ne confecționam capcane inutile de care ne împiedicăm nonșalant cutreierând printre oameni. Spontaneitatea este, de asemenea, un termen care a fost demult scos din circulație. De ce ai fi spontan, liber și sincer, când ai opțiunea de a-ți premedita absolut totul? De ce ți-ai asuma orice, când ai putea mereu să întorci orice situație? Jumătățile de măsură au ajuns să ne definească întrutotul. Reacționăm îndoielnic, facem doar jumătate de pas spre dorințele noastre, ducem o viață plină de acțiuni interpretabile în zeci de feluri. Irosim ceea ce contează cu adevărat, cu aroganță călcăm în picioare cele mai senine aspecte ale existenței.
Prinde-mă dacă poți!
Foarte frumos scris. Cred ca motivele pentru care multi oameni nu se maturizeaza e ca au pe de o parte o minte care lucreaza cu modele ideale, si instincte pe care ori le ignora, ori le iau prea in serios(o lume a extremelor). De asemenea, cei mai multi dintre noi prefera sa se minta singuri pentru ca realitatea nu e suficient de fascinanta sa ii stimuleze si sa ii tina in priza. Egoismul duce persoanele nehotarate si prefacute in locuri mai intunecate decat si-ar dori, dar asta aparent nu le opreste sa incerce din nou, asteptand alte rezultate. Alergam in cercuri vicioase, si dansam numai daca ni se pare rentabil, iar senzatia de apropiere reala fata de o alta persoana e erodata din ce in ce mai mult de o viata furtunoasa, ghidata de asteptari nerealiste, si cu o atentie care se imparte atat de mult incat nimeni si nimic nu mai e special pentru noi. Tehnologia nu rezolva problemele astea, pentru ca oamenii care o folosesc au lipsuri pe care nu le poate inlocui.
ultima idee sumarizeaza perfect ceea ce consider si eu. ma bucur ca exista oameni care impartasesc aceeasi idee 🙂