Sunt la Poli (ex. Lazăr) în București. Primul lucru pe care l-aș spune despre orașul ăsta ar fi: “nu, metroul nu este o chestiune revoluționară, nu este paradisul subteran și da, nu merg cu metroul pentru că nu îl agreez deloc”.
Sunt rezervată în ceea ce mă privește pentru că, fundamental, consider că e destul de evident cum sunt și ce “calități sau defecte” :))) am, din opiniile pe care le exprim.
Am inceput toată șarada cu blogul când eram prin clasa a șasea și ca atare aici există o arhivă vastă a evoluției mele de atunci, până acum. Mereu mi-am dorit să schimb mentalitatea oamenilor care au înrădăcinată ideea că “faci asta ca o fată”, aşa că nu încetez nicio zi să-i conving pe cei din jurul meu că fetele se ridică şi chiar depășesc așteptările.
Dacă ai ceva să-mi spui mă găsești la mail@numeledomeniului.ro (unde numeledomeniului îl înlocuiești cu… te-ai prins tu).