Calatorie in adancurile omului

Pe dată ne facem mici,intram in corp odată cu mâncareaşi vedem ceva cât zarea.Mare şi minunat ca o raza de zâmbete,de eşti in stare să stai treaz trei sâmbete.Timiditatea fuge cât colo pe autostrada ruşinii,iar indrăzneala işi face loc pe scaunul maşinii.Curcubeul inimioare e pe cerul veseliesi pe lacul rosu trece o intreaga herghelie.Dar ce-o fi oare acest pământ plin de ciupercute zambind?Este oare-un ceas cu blană? Sau un experiment dintr-o mare cană? Aaaaa….ştiu! E pajiştea veseliei.De aici vine bucuria când asculti glasul ciocarliei.Toate  acestea, ce-or fi oare ?O planetă, un gând, un soare ?Sau ceva ce priveste inmărmurit,
semănând cu-n suflet fericit?

Tema la română – să descriem o planetă necunoscută.

Legalizarea goanei prin vazduh

Era odata o carabusa pe nume Sara ce se indrepta cu viteza legala catre palatul Zanei Veri. Deodata aude un alt bazait de aripi. Se uita in sus, nimic, se uita-n stanga nicio silueta, dar cand intoase privirea pe diagonala zari o pereche de aripioare albe poleite cu praf de zahar roz, un fluturas, Jinx. Acestia devenira prieteni si descoperira ca aveau aceeasi destinatie, asa ca mersera impreuna catre Imperiul Zanei Anotimpurilor, Zana Vara. Au vorbit tot drumul despre verzi si uscate, cand brusc le apare in fata un paznic al regatului, o furnica musculoasa. Ea i-a intrebat pe calatorii nostri unde vor sa ajunga, acestia raspunzand ca au ca destinatie Castelul celei Mai Importante Zane. Bodyguardul le raspunse ca pentru a fi bine primiti pe acel taram trebuie sa conjuge verbul “a intra” la toate modurile personale. Zis si facut, conjugarile gata si iata-i pe Sara si pe Jinx in marele imperiu. Mersera ce mersera si vazura o caleasca plina cu miriapozi aurii si machiati, iar mai apoi isi “delectara” privirile cu un paznic ce era certat de superiori pentru ca nu respectase  ordinele primite.  Iar dupa cateva minute li se inalta in fata un grandios palat cu tamplarie frumos lucrata, o arhitectura furniceasca si ferestre incredibil de curate si lucioase. La intrarea in castel mai era un paznic ce le spuse ca daca au fost lasati sa intre de la inceput au permisiune si aici. Asadar au intrat pe teritoriul Zanei Veri. Urcara o serie de trepte argintii, dupa care ajunsera la un coridor lung cu minunate inflorituri pe pereti, apoi dara intr-o fundatura. Descoperira talcul ei si patrunsera in camera regala. Acolo sedea Zana Vara, ce era imbracata cu o mantie din matase naturala pe dedesubtul careia se ascundea un trupusor subtirel si gingas. Salutara frumos maiestatea Sa si ii adusera la cunostinta faptul ca ei doreau legalizareea zborului cu peste 1000 de batai din aripi pe ora. Acest lucru nu fu o problema, fu legalizat cat ai zice “peste”. Prietenii nostri mai zabovira o vreme pe la palat, iar mai apioi plecara impreuna spre casa cu noua viteza legala.

Prin ochi de sticla…

De-ai putea sa te gandesti ai spune-o tare. Cine te-a invatat sa mergi? Cine a fost cu tine pretutundeni? Ai privit prin ochi de sticla niste fiinte puternice, care-ti dau sfaturi binevoitoare, te iubesc ca pe nimeni altul si incearca sa te protejeze, precum coaja unui fruct. Ei te-au invatat sa faci primii pasi in viata si sa infrunti lumea reala cu voinicie si optimism. S-au straduit sa te creasca fara ca tu sa simti eventualele lipsuri sau probleme pe care ei la aveau. Cand nu stiai ceva: “Mami, spune-mi si mie, te rog…”, cand nu stiai un exercitiu la tema la matematica: “Tati, ajuta-ma si pe mine, te rog…” si ei te ajutau fara doar si poate, dar daca nu exista acel “te rog” civilizat, toata placerea pe care o cereai se ducea de rapa.  I-ai privit mereu ca pe niste modele demne de urmat. Cand tu erai la baza piramidei, ei erau sus, ca o franghie puternica te trageau si pe tine. In varf tu trebuie sa la multumesti si sa dai dovada macar de atat respect cat ti-au oferit ei tie. Respectul poate constitui una dintre cele mai mari multumiri (dupa note si atitudinea manifestata, bineinteles) si el trebuie acordat din primii ani ai copilariei. Stiati ca viata unui om se desfasoara astfel: minim 7 ani de copilarie pura(apoi cine mai doreste sa fie inca un copil, LA FEL CA MINE, nu este interzis) ; dupa care 11 ani de adolescenta, iar restul vietii o petrece in postura de adult. Asadar pretuieste-ti parintii, pentru ca ei sunt singurii care te iubesc, si te vor iubi mereu neconditionat si in viata e bine ca in ei sa ai cea mai mare incredere posibila.

* In atentia tuturor cititorilor blogului meu, in cazul in care apar unele confuzii, as dori sa semnalez faptul ca aceasta compunere a fost exclusiv scrisa de catre mine, Monica Mihai.

In lumea mea, a ta si a insectelor

(Aceasta este sceneta pe care o vom face la serbarea de sfarsit de clasa a 5-a si va rog sa-mi ziceti ce parere aveti)


PREZENTATOR – Astazi si insectele termina clasa a 5-a, haideti sa luam o lupa si sa ne uitam mai indeaproape in lumea lor. Am ales o clasa la intamplare, a 5-a A. Focalizam… Focalizam si iata rezultatul mult dorit:

LIBELULA – Hei, copii, eu sunt diriginta in aceasta clasa!

ALBINA – Auzi la ea! Sa ne certe ea pe noi!

MATCA – Asa-i, zi si tu!

BONDARUL – Mie-mi place clasa a 5-a!

VIESPEA – Logic! Ar fi culmea sa nu-ti placa! Tu o vei repeta la nesfarsit!

Toate insectele in cor- Ha! Ha! Ha!

POVESTITOR-Toata lumea inca facea galagie. Asa ca Libelula iesi furioasa din clasa.

MUSCA – Ce o fi patit?

TANTARUL -Of doamne! Iar am suparat-o!

FLUTURELE – De ce este toata lumea trista?

PAIANJENUL – Asa-i, de ce suntem tristi?

LICURICIUL – Mai bine am incerca sa o inbunam!

Toti – Nu am nici o idée!

CARABUSUL – Am eu o idée! Ce-ar fi sa facem liniste!

Toti – Cred ca ar fi ideal!

OMIDA – Putem incepe prin o vorbi in soapta!

FURNICA – O idée excelenta care cred ca s-ar putea pune-n practica usor.

GARGARITA- Sau poate am putea sa o inveselim altfel!

Toti – Cuuuuuuuuuum?

GARGARITA- Putem sa ne incepem temele de vacanta.

GREIERELE- Da! Am putea face asta! Asa ca haideti!

POVESTITOR- Pentru cateva minute fu liniste, dar nu dupa mult incepura iar!

MUSCA- Da-mi si mie picul.

OMIDA- Nu am pic! Intreaba pe alt cineva.

ALBINA- Asa, draga! Sa-ti povestesc:

MATCA- Da draga, spune.

GARGARITA- Parca era vorba sa facem teme de vacanta!

POVESTITOR- Gargarita era singura care voia sa faca

liniste, dar nimeni nu o asculta, asa ca propuse altceva.

GARGARITA- Fiecare sa scoata o foaie de hartie si sa deseneze .

Toti –Bineeeee!

POVESTITOR- Atunci se facu liniste in sfarsit! Si nu dupa mult timp diriginta se intoarse in clasa!

LIBELULA- Asta asteptam.

POVESTITOR- Copii s-au cumintit si diriginta le-a incheiat mediile linistita.

PREZENTATOR- Si acum cateva glume la care o sa va prapaditi de ras.

Mutul ii spune surdului ca l-a vazut pe chel cu cozi impletite.

O blonda intra intr-un magazin cu ochelari. Ea spune: -Vreau si eu niste ochelari. Vanzatorul: – Pentru soare? Blonda: – Nu, pentru mine!

Stiti care este culmea Melancoliei?

Sa cazi pe ganduri si sa-ti rupi mana.

Stiti care este culmea Inaltimii?

Sa te arunci de la etajul 10 si sa te prinzi cu dinti de bordura.

PREZENTATOR- Acum in exclusivitate, o definitie inedita:

Stiti definitia secundei ? Secunda este timpul dintre momentul cand se face verde la semafor si primul claxon.

Cateva anunturi

Pana plec in tabara si pe unde mai plec m-am gandit sa public, cateva dintre compunerile mele facute in clasa a patra.  Daca vreti sa va public si voua, copiilor de aceeasi varsta cu mine, anumite compuneri va rog sa le trimiteti la adresa care o gasiti in pagina Despre mine

De la animal de companie la sotul Primaverii

Intr-o zi, mai precis de 1Martie Zana Primavara dormea bustean intr-un patut moale si catifelat. Deodata ii suna ceasul: “Piu, piu, du-te azi e 1 Martie.” “Aoleu, ce ma fac? E deja ora zece!” se gandea ea. Cum am clipit, o vad pe zana in fata mea, gata, gata sa-mi striveasca animalul de companie. Un carabus, mic, verde, sclipitor si cu niste urechi mari, care-l ajutau sa zboare.
-Auuu! a zis carabusul.
-Ce e? Te-am strivit doar putin! s-a grabit zana sa dea socoteala.
-Mai Pupu, nu stiam ca poti vorbi, am zis eu.
-Da’ tu cine esti, maii…
-Dragul meu carabus mititel, eu sunt Zana Primavara!
-Si eu nu-s mic!
-Hi, hi, ba esti!
-Ba nu!
-Ba da!
-Nu. Eu sunt regele suprem al carabusilor.
-Ba nu! L-am pus pe Dulk regele carabusilor.
-Dulk? Neispravitu’ ala’?
-Da!
Eu ma uitam si nu pricepeam nimic.
-Stop! Ce se intampla aici? am intrebat eu foarte curioasa. (partea urmatoare trebuie citita repede)
-Paii, sa vezi c-a facut o gafa mare, nu el trebuia sa fiu si nu sunt si nu stiu de ce.
-Pentru ca tu esti neispravitul, nu eu si sa vezi ca Dulk e mai bun siii.
-Gata! Nu mai vreau decat sa va impacati.
-Oh! Bine! Da’ fac asta’, doar ca’ eu te-am creeat. Daca vrei te pot face ajutorul meu prim, a zis zana, adresandu-se carabusului.
-S-a facaut! a zis carabusul.
Eu am plans o luna pentru pierderea carabusului, iar el s-a casatorit cu Primavara.

Este posibil!

Intr-o zi calduroasa de vara, Mihai un copilas de numai cinci anisiori statea singur in curtea casei lui. Acesta s-a hotarat sa rezolve problema:

-Este cineva cu care ma pot juca? intreba el uitandu-se in gol.

-Da, noi! raspunse cineva din pamant.

-Cine esti tu?

-Eu sunt Berta, o furnica adulta care locuieste in acest musuroi.

-Da-mi mana sa te trag afara ca sa ne putem juca!

-Nu, vino tu la noi!

-Sa ne jucam?

-Da! Mai am multi prieteni, printre care si Dalba, spuse furnica aratand spre o floare falnica si alba ca neaua!

-Prea bine, vin eu la voi, spuse baiatul.

S-a dus Mihai in lumea furnicilor si a stat un an, dupa calendarul furnicesc, care la oameni inseamna o zi.

-Mihai, e gata masa! se auzi vocea mamei lui.

-Da, mama vin! spuse Mihai dezamagit.

-Adica nu mai stai? zise Dalba.

-Imi pare rau!

-Dar trebuie sa mai stai!

-Nu pot, cuvantul mamei e lege!

-Bine, pa!

-Ramaneti cu bine

Asa Mihai a fost singurul om care a reusit sa convietuiasca cu o planta si niste insecte.