Realitate, fapte și băieți

Nu, băiatul pe care l-ai cunoscut aseară în club nu este iubirea vieții tale, nu s-a îndrăgostit de tine „la prima vedere” și nu, nu spun asta din vise. Mi-a luat câțiva ani buni să realizez că efectiv nu tot ce zboară se mănâncă= nu rămâi împreună cu băiatul cu care te-ai sărutat aseară= nu te va căuta a doua zi= nu îți găsești iubirea vieții într-o seară la un bal, sau la un club. Atunci când realizezi toate astea, te găsești într-un loc minunat. Te găsești în locul în care nu suferi și nu-ți mai faci iluzii. Atunci realizezi că te poți distra fără să bei, sau să te săruți cu primul venit. Îți dai seama că e în puterea ta să decizi ce faci cu propria-ți viață, să-ți joci fiecare carte și să trăiești fiecare moment exact așa cum vrei.
Lumea asta este construită, la bază, pe legea atracției universale. În momentul în care gândești o chestie, de obicei se întâmplă. Asta nu e vreo conspirație, ci energiile interioare pe care le avem tind să se îndrepte spre respectivul cuget și să-i sporească materializarea. Fiecare gând pe care l-am avut despre fiecare băiat pe care mi-am dorit să-l cunosc a devenit realitate. La un anumit moment, soarta mi-a făcut cunoștință cu el și l-a adus ca pe o lecție, sau ca pe o amintire frumoasă. La urma urmei, primul instinct este cel care de obicei e adevărat. Viață noastră este ghidată în fiecare zi pe tot felul de făgașe, pe care nici nu avem idee cum am ajuns. Lucrurile, oamenii, experiențele de care avem parte nu sunt întâmplătoare, ele vin pentru că avem nevoie să învățăm ceva din ele. Realizăm cu greu că în jurul nostru există milioane de alte ființe care își trăiesc la rândul lor o viață, care au propriul univers paralel. Lumea asta este formată în mod spectaculos din atâtea universuri câte persoane sunt pe planetă . Fiecare om are în capul lui idei pe care le dezbate cu sinele, are incertitudini și nesiguranțe. Universurile noastre se intersectează adesea cu ale celorlalți, dar suntem prea alerți, prea grăbiți, prea lacomi ca să putem observa asta. Eram prin clasa a 10-a pe la sfârșit când am realizat (vag) prima oară. Eram la trecerea de pietoni a liceului meu, se făcuse verde și voiam să traversez strada. Atunci a venit un om la mine. Era un tânăr care în mod cert terminase liceul (nu mă prea pricep la aproximări de vârstă) și m-a provocat să-i spun un nume de țara care începe cu “d”. Am zis repede “Danemarca” și apoi mi a spus că voia doar să mă scoată din rutina în care eram ancorată, și m-a întrebat dacă îi dau voie să mă îmbrățișeze. I-am răspuns că da. Probabil am fost inconștientă din anumite puncte de vedere, dar felul în care mi-a schimbat starea interioară a fost de neprețuit. Zi de zi ne confruntăm cu situații care, fără să ne dăm seama, ne influențează și ne compun viața într-o armonie perfectă. În mod evident există și evenimente mai puțin plăcute, dar al căror scop este de a ne învăța să apreciem ce avem și să trăim din plin fiecare moment.

P.S.: Bogat nu e cine are cel mai mult,  ci acela care are nevoie de cel mai puțin.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *