“Din pământ vă nașteți, în pământ veți sfârși.” Sunt cuvintele pe care Dumnezeu le-a rostit demult, demult.
Pot spune, acum, că sunt doar un copil, un om de rând… Trăiesc, se pare, la fel, dar nu voi înceta niciodată să mi-l amintesc pe tataie. Bunicul din partea mamei, căruia acum o lună i s-a sfârșit rostul pe pământ. A fost un om de toată isprava. El dăinuie in copilăria mea ca un tovarăș de încredere, mereu acolo să-mi asculte micile probleme sau să întocmească alături de mine un nou plan de călătorie… Cu titlul de cel mai aventurier bunic, alături de el am văzut tot București-ul și mare parte din Brașov.
Știu că poate pentru mulți cititori acest articol este irelevant, dar atunci când o persoană dragă se duce în lumea celor drepți, cu greu îți poți stăpâni orice formă de eliberare.
Așadar, te iubesc, tataie și știu, în adâncul sufletului meu ca ești lângă mine, de acolo… De lângă Dumnezeu…
