#1 Lucrurile rele au întotdeauna gust bun

Realizez acum că noi nu am făcut niciodată cunoștiință propriu zis. Bună! Eu sunt Monica. Eu sunt răul întruchipat, pentru că eu caut fericirea. Se spune că îți umple sufletul, dar așa e oare? N-o fi doar senzația aceea că totul s-a terminat? Nu confundăm oare fericirea cu liniștea? Revenind, vezi, despre asta vorbesc? Totul se desfășoară ca o poveste aici. Fiecare persoană reală are un rol bine stabilit. Păpușile joacă exact ce-și dorește păpușarul. Trebuie să fii rece că să fii un păpușar bun. Trebuie ca inima ta să nu cunoască iubire, să nu știe să sufere sau să se teamă. Obișnuiam să mă asociez cu un astfel de tipar. Nu simțeam nimic, nimic. Am cunoscut zeci de băieți, în varii contexte și de fiecare dată mă întorceam acasă, și începeam să mă schimb. Acelea erau cele mai apropiate momente de mine însămi. Îmi scoteam pe rând câte o șosetă și mi spuneam: “Doamne cum a fost…” Apoi continuam cu tricoul și urma întrebarea: “Oare am făcut bine ce am făcut?” Pantalonii îi dezbrac mereu în picioare, fără să mă ajut de mâini și privesc pătrunzător parchetul camerei mele. De fiecare dată decretez că voi face totul și nu voi regreta nimic… Mă așez în pat cu fața spre perete.. Mă rog, nu e chiar un perete.. Patul meu este conectat la dulap prin mai multe bucăți de lemn și sincer m-am întrebat mereu cum de acesta din urmă nu cade pe mine în timp ce dorm.  Mda, încă o conspirație. Locul ăsta mă protejează. Îl privesc drept cel mai sigur loc de pe planetă, iar dacă e noapte, chiar nimic nu te poate doborî acolo. Deci inevitabil ritualul meu își are un prefinal în pat. Acolo analizez dacă merită să împărtășesc cuiva pățaniile mele. Dacă e suficient de suculent să fie o bârfă bună, dacă e suficient de trist să fiu o victimă câteva zile, dacă e întratât de glorios încât să fie o laudă și ceva bani în plus, sau dacă am nevoie de vreun sfat. Termin rapid cu partea asta căci în final realizez că pot fi eu. Realizez că pot să dau frâu liber la tot ce-mi zboară prin minte. Inventariez cu zâmbetul pe buze bucuriile zilei. Am constant în minte ceva la care mă gândesc să fiu fericită. În toată mizeria asta în care înot cu capul pe la suprafața (așa mă mint că de fapt sunt într-un loc sublim, în ciuda faptului că tot restul corpului meu este scufundat acolo) găsesc aparent mereu atât motive de bucurie cât și nemulțumiri. Mi se spune adesea că eu nu sunt capabilă să fiu mulțumită pe deplin. Ei bine, sunt, pe interior. Sufletul meu emană căldură în fiecare clipă. Am rezonat de la început. Nu mi-am făcut nicio iluzie legată de tine și iată unde s-a ajuns. O să mă arunc înapoi în timp și o să-ți spun fiecare sentiment pe care l-am avut.  Cui? Chiar ție.

Share

One Reply to “#1 Lucrurile rele au întotdeauna gust bun”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *