Daca “păsarea” ar simți ca un om

Am ceva de spus! Chiar am și simt că mereu mi se pune o palmă puternică peste buze și sunt obligată să-mi înăbuș graiul… să înghit sec și amărât. Apoi, totul ajunge în sufletul meu bolnav de emoție care caută o parte bună. Ce să găsești în lumea asta? Ce ai putea să găsești, dacă mereu este mai simplu să întorci capul fără să-ți pese ce se întâmplă în părțile pe care privirea ta nu le acoperă? De ce ai lupta, când ai putea să fugi, pentru ca este comod. Sunt furioasă și uneori mâna nu are forță să-mi astupe gura, căci prind momente de speranță. Mă agăț de ele rătăcitoare și sper ca într-o clipă să mă trezesc din visare și să AM DREPTATEA PE CARE O MERIT. Nu îmi e comod singură, dar de ce inevitabil ajung să-mi însușesc postura asta? De ce atunci când colorez vorbele-mi în tonuri închise se stinge lumina și desenul meu e pus deoparte? De ce oamenilor va plac doar galbenul și albastrul cerului? Doar cerul e frumos? Ce înseamnă frumos? Un lucru instabil? Un lucru frumos nu se lasă distrus la prima rafală de vânt, el nu moare, pentru că e puternic, adevărat și real. Și atunci eu de ce sunt moartă în fiecare zi? Pentru că aleg să pictez cu alb și negru, pentru că aleg atât de ușor să lupt? Pentru că e mai ușor să taci și pentru că așa fac toți, omorâți-mă pe mine! Omorâți-mă cu vorbe, cu note, cu țigări, cu cenzură, cu bani, omorâți-mă încet cu o doză extremă, dar nu letală, în fiecare zi , pentru că ce aveți de pierdut? Pierdeți două culori și cerul vostru tot albastru este, iar soarele răsare la fel de strălucitor. O să aflați că noaptea, iarnă și frigul sunt mult mai greu de trăit decât căldură, primăvară și soarele! “Dragii mei” , dacă nu aveți o geacă pe voi, iarna mă veți urma, dar nu pentru că v-a venit timpul ci pentru că nu mai rezistați. Atunci mă veți căuta în locul în care ați ajuns voi toți și veți avea o mare surpriză: eu nu voi fi acolo, pentru că nu am încetat să lupt. Am găsit o armă de a învinge: “păsarea”. Mi-a păsat de mine, m-am iubit pe mine. Eu sunt singura mea casă, mă am doar pe mine, mă am, lucru pe care voi nu o să-l înțelegeți pentru că voi v-ați preocupat atât de puțin de voi înșivă, dar atât de puțin… Cum să mă ascultați? Cum să mă înțelegeți, dacă voi trăiți în niște cutii goale? E imposibil. Mă las să spun ceva doar pentru mine, căci eu voi fi mereu singură care voi vrea să mă ascult. Perfectă nu sunt, dar îmi conștientizez defectele și le ador. Ele mă definesc… ele constituie frumusețea imperfectă, pacea divină.
Asta sunt eu împotrivă voastră, a criticilor mei simpatici întruchipând NEpăsarea.

#1 Lucrurile rele au întotdeauna gust bun

Realizez acum că noi nu am făcut niciodată cunoștiință propriu zis. Bună! Eu sunt Monica. Eu sunt răul întruchipat, pentru că eu caut fericirea. Se spune că îți umple sufletul, dar așa e oare? N-o fi doar senzația aceea că totul s-a terminat? Nu confundăm oare fericirea cu liniștea? Revenind, vezi, despre asta vorbesc? Totul se desfășoară ca o poveste aici. Fiecare persoană reală are un rol bine stabilit. Păpușile joacă exact ce-și dorește păpușarul. Trebuie să fii rece că să fii un păpușar bun. Trebuie ca inima ta să nu cunoască iubire, să nu știe să sufere sau să se teamă. Obișnuiam să mă asociez cu un astfel de tipar. Nu simțeam nimic, nimic. Am cunoscut zeci de băieți, în varii contexte și de fiecare dată mă întorceam acasă, și începeam să mă schimb. Acelea erau cele mai apropiate momente de mine însămi. Îmi scoteam pe rând câte o șosetă și mi spuneam: “Doamne cum a fost…” Apoi continuam cu tricoul și urma întrebarea: “Oare am făcut bine ce am făcut?” Pantalonii îi dezbrac mereu în picioare, fără să mă ajut de mâini și privesc pătrunzător parchetul camerei mele. De fiecare dată decretez că voi face totul și nu voi regreta nimic… Mă așez în pat cu fața spre perete.. Mă rog, nu e chiar un perete.. Patul meu este conectat la dulap prin mai multe bucăți de lemn și sincer m-am întrebat mereu cum de acesta din urmă nu cade pe mine în timp ce dorm.  Mda, încă o conspirație. Locul ăsta mă protejează. Îl privesc drept cel mai sigur loc de pe planetă, iar dacă e noapte, chiar nimic nu te poate doborî acolo. Deci inevitabil ritualul meu își are un prefinal în pat. Acolo analizez dacă merită să împărtășesc cuiva pățaniile mele. Dacă e suficient de suculent să fie o bârfă bună, dacă e suficient de trist să fiu o victimă câteva zile, dacă e întratât de glorios încât să fie o laudă și ceva bani în plus, sau dacă am nevoie de vreun sfat. Termin rapid cu partea asta căci în final realizez că pot fi eu. Realizez că pot să dau frâu liber la tot ce-mi zboară prin minte. Inventariez cu zâmbetul pe buze bucuriile zilei. Am constant în minte ceva la care mă gândesc să fiu fericită. În toată mizeria asta în care înot cu capul pe la suprafața (așa mă mint că de fapt sunt într-un loc sublim, în ciuda faptului că tot restul corpului meu este scufundat acolo) găsesc aparent mereu atât motive de bucurie cât și nemulțumiri. Mi se spune adesea că eu nu sunt capabilă să fiu mulțumită pe deplin. Ei bine, sunt, pe interior. Sufletul meu emană căldură în fiecare clipă. Am rezonat de la început. Nu mi-am făcut nicio iluzie legată de tine și iată unde s-a ajuns. O să mă arunc înapoi în timp și o să-ți spun fiecare sentiment pe care l-am avut.  Cui? Chiar ție.

Ție nu ți-e frig?

În 2017  nevoia de evoluție este imensă. Orice om a simțit măcar o dată pe propria piele aerul rece, dar inovator, specific viitorului. Îl simțim prezența încet, încet aproape în toate colțișoarele vieții noastre și ca atare trebuie să conviețuim.

Eu personal constat cu fiecare an care trece, faptul că iarna mă afectează diferit. Până acum tot ce-mi doream era să fie cald și bine în toată casă în așa fel încât să nu-mi folosesc hainele groase decât în exterior… Recent însă am constatat că există mult mai multe aspecte de luat în calcul.  M-am gândit puțin, fără ca măcar să realizez conștient că asta fac și am decretat că nu contează doar să fie călduț în casă…  Un alt aspect care mi-a venit în minte a fost economia. Clasicele calorifere devin ineficiențe. Privind intuitiv lucrurile observ așa:  caloriferele funcționează pe bază de apă fierbinte, care încălzește respectiva fontă din care sunt confecționate, iar apoi căldura este degajată în încăpere.  În continuare observ și că majoritatea obiectelor ăstora sunt amplasate lângă ferestre. De aici îmi pun spontan întrebările: nu cumva se pierde căldură, căci pereții care vin în contact cu exteriorul pe timp de iarnă sunt foarte reci? Oare nu se pot reduce aceste pierderi? Așa am descoperit panourile radiante cu infraroșu.  Ele folosesc același principiu pe care îl observăm când stăm în lumina soarelui: în ciuda frigului de afară, atunci când razele ne ating, simțim căldură.  Metoda mi se pare mai mult decât inovatoare pentru că se bazează pe încălzirea obiectelor rând pe rând și astfel, în mod uniform, a întregii încăperi. În plus, se spune și că acest tip de încălzire este benefic pentru sănătate.  La o primă vedere, eu chiar aș înlocui încălzirea obișnuită cu cea prin panouri radiante cu infraroșu, tu nu?

Arta de a presupune

Am condamnat o bună perioadă de timp această manie de a te gândi obsesiv la un lucru=de a despica firul în 4=de a număra foile de la plăcintă=de a întoarce ceva pe toate părțile. Simțeam nevoia asta constant până când am decis să o înfrunt, să o privesc tranșant direct în ochii ăia pe care îmi imaginez că îi are. De ce aș blama “overthink”-ul? El este, de fapt, o artă (dacă este conștientizată, evident). Momentul crucial în care am realizat eu că fac presupuneri non-stop a fost într-o zi discutând cu sfătuitoarea și buna mea prietenă filozoafă. Ea m-a întrebat destul de uimită “Dar de ce vorbim încă despre asta? N-am vorbit deja o dată?” Am încetinit totul până la zero și m-am extras din tabloul în care eram atunci. Am studiat instantaneul, poza, cadrul (cum vrei s-o iei) de moment de undeva de sus și am constatat ce? Am constatat că eram într-o buclă, care mă stăpânea cu nerușinare. Mă învârteam în același cerc ca un bolnav mintal. Am reluat viața și am tras o linie. Am avut vreun beneficiu din despicarea firului în 4? În tragicul de-atunci, evident că nu, dar analizând puțin în substrat constat că este la fel de abstract ca la matematica. Zadarnic pot încerca să atac o problemă într-o anumită manieră, dacă ea nu mă duce la soluția corectă. Numai încercând felurite variante pot descoperi, din aproape în aproape, rezolvarea victorioasă. Consider artistic să poți vorbi ore în șir pe aceeași temă, spunând, de fapt, nimic, însă arta asta este precum un fum ce nu rezistă decât dacă este întreținut constant.

P.S.: propria plasă este cea mai înșelătoare.

Young and happy, or young and rich?

Life is not like math, because life is real, math is abstract. So not all can be reduced to absurd. In this case, absurd is the money that influence our lives crucially.

Who is happier, the father or the son? The father remains sad despite his richness, while the son never complains. Obviously the father should try a less pessimistic attitude and learn from his son the art of enjoying life, because rich is not the one who has the most, but the one who needs the less.

A parent could also learn from his child a different point of view of the actual society. Although apparently the parent has overcome the experiences of the youth, the truth is that the parent lived at different parameters. Therefore, even if the father already lived the age of 25, he could make a short trip back through his child, too learn that there is a significand difference between earning money and doing what you love most, which essentially reduces at the difference between sadness and happiness.

If you like what you do, you will never feel like working a day in your life. The son sees his job as a pleasure, compared to his father who is not nearly as happy as him. The lesson that all adults should learn is that a perfect life comes when you follow your passions without expecting a certain amount of money in exchange.

Moving underground

Human beings are the masterpieces of this world, but what they would be without a place to  live, a place that gives them all the resources and all the help they need to grow, to develop technology and to evolve? This place is known as the environment. When we speak about the environment we speak about nature. Unfortunately the nature is damaged by pollution, majore climate changes, which brings me to suggest that we should live underground.

Firstly a house like this will reduce the heating bills, and implicitly the consumption of energy. Thinking about summer the ground mantains the place breezy and refreshing. On the other hand winter preserves the warmth as so we don’t need any more the old stove or any other heating sources.

Moreover the earth-sheltered homes make available larger surfaces for agricultural activities.  This way every family could have its own green space which would provide healthy fruits and vegetables. Also the household waste could work as a natural fertilizer for the soil, in order to reduce the pollution.

Furthermore, another advantage would be a small photovoltaic park connected with the house, and maybe a wind station to substitute the houses on the surface on the earth.

To conclude, this is a way to establish a connection between the human race and the environment, offering both of them best opportunities.

Descopera #roundTripRomania

Aceasta este o provocare ce are ca scop promovarea tarii noastre peste hotare.  Protagonistul ei este un american pe care va trebui sa il convingem in nu mai putin de 14 zile ca Romania este un loc unic pe care oricine ar trebui sa il aiba bifat pe lista tarilor vizitate. Asadar in calitate de turist, ipotetic sau nu, te invit, draga cititorule sa faci quiz-ul acesta spre a-ti descoperi un posibil plan de calatorie prin Romania noastra.

#roundTripRomania este un eveniment organizat de agenţia de turism TuristClub.ro, în colaborare cu Kooperativa 2.0

Inca un suflet s-a intors unde ii este locul…

Soarta nu este controlabila; nu a fost si nu va fi. Se spune ca fiecare are un rol bine stabilit cat traieste. Din pacate, bunica mea s-a stins din viata diminica seara. De-a lungul timpului am trait momente de neuitat impreuna. Imi voi aminti mereu cum, atunci cand eram mica, imi spunea orice poveste voiam sa aud si desenam impreuna personaje celebre. Mai apoi, cand am inceput sa merg la scoala, intotdeauna o sunam inainte de o lucrare dificila, ea reprezentand izvorul norocului meu. De asemenea, mamaie facea cei mai buni cartofi prajiti de pe planeta si cele mai dulci gogosi, alaturi de mine. Prima oara la biserica am fost de mana cu ea, iar “Inger, Ingerasul meu” este rugaciunea pe care de fiecare data cand ne vedeam ma ruga “sa i-o aduc aminte”.

Acum traiesc doar cu aceste amintiri frumoase si cu gandul la norocul pe care mi-l va purta mereu. Dumnezeu s-o odihneasca in pace!

O lună fără el… Fără un om minunat…

“Din pământ vă nașteți, în pământ veți sfârși.” Sunt cuvintele pe care Dumnezeu le-a rostit demult, demult.

Pot spune, acum, că sunt doar un copil, un om de rând… Trăiesc, se pare, la fel, dar nu voi înceta niciodată să mi-l amintesc pe tataie. Bunicul din partea mamei, căruia acum o lună i s-a sfârșit rostul pe pământ. A fost un om de toată isprava. El dăinuie in copilăria mea ca un tovarăș de încredere, mereu acolo să-mi asculte micile probleme sau să întocmească alături de mine un nou plan de călătorie… Cu titlul de cel mai aventurier bunic, alături de el am văzut tot București-ul și mare parte din Brașov.

Știu că poate pentru mulți cititori acest articol este irelevant, dar atunci când o persoană dragă se duce în lumea celor drepți, cu greu îți poți stăpâni orice formă de eliberare.

Așadar, te iubesc, tataie și știu, în adâncul sufletului meu ca ești lângă mine, de acolo… De lângă Dumnezeu…

Copii fară etichete

Fiecare copil este precum o figurina de plastilina. Sunt “modelabili”, dar la un moment dat, daca cineva se opreste din modelat “se intaresc” si nu se mai poate face nimic. Orice parinte ar trebui sa se considere norocos pentru ca Dumnezeu i-a daruit un copil. Asadar pentru orice mama si tata copilul lor ar trebui sa fie pe primul plan.

Educatia unui copil nu este o joaca! Este un lucru serios, care necesita abilitate, indemanare si in primul rand calm. Chiar daca uneori copiii pot parea dificili, trebuie tratati cu foarte multa intelegere, deoarece atunci cand un copil nu mai simte sprijin acasa, va incerca sa il gaseasc in alte locuri. Fiecare parinte ar trebui sa fie disponibil sa asculte si sa raspunda intrebarilor copilului. De asemenea mesajele pe care vor adulti sa le transmita “odraslelor” lor trebuie sa fie convingatoare, neplictisitoare si sa nu fie percepute ca niste predici inutile. Dupa cum se spune: “Tonul face muzica.” daca unui copil i se transmit indrumari sub forma de cearta, acesta va percepe doar tonul ostil al mesajului, iar indrumarile nu vor mai ajunge, in schimb daca mesajul se transmilte sub forma de discutie amiabila, copilul va intelege si va aplica.

Haideti sa ne imaginam un experiment! Daca am pune doi copii sa traciasca in conditii identice, dar in locuri separate. De exemplu un copil intr-o camera total alba sin celalat intr-o alta camera in intregime alba. Se constata ca cei doi copii vor creste identic, deci totul pleaca de la educatia data de parinti.

Vreau, prin intermediul acestui articol sa transmit un mesaj tuturor adultilor care au copii. O palma aplicata unui copil este o dovada crunta de lasitate! Indiferent de nervii pe care ii aveti, cautati alte metode pentru a va descarca, deoarece un copil este o binecuvantare. Dumneavoastra il cresteti, dumneavoastra il invatati, dumneavoastra il formati ca viitor stalp al societatii.

Eu ca atare sustin campania www.salvaticopiii.ro.