Monica MIHAI

 Termene limită și date de expirare. Despre asta e vorba. Este vorba de consumarea unui lucru până la stadiul de ,,nu-l mai vreau, l-am avut deja”. Cred că asta este una dintre cele mai mari frici care îi macină pe oamenii din ziua de astăzi. Ea îmbracă uneori forma respingerii sau a refuzului. Da… ,,Îmi e frică să trăiesc, să nu ajung să fiu de aruncat.” Chestiunea care a fost, este și va fi mereu: libertatea, solitudinea și iubirea de sine. Sunt atât de frustrat, de îngrădit, chiar de haina propriului corp. Iubim lucruri care se disipă, care se evaporă. Iubim lucruri ireale,  ce par fără cusur, ce par nesfârșite. Avem tendința să punem întrebări tot timpul. Suntem astfel catalogați ca niște copii mai mari? Nu suntem oare mult prea naivi ca să vedem cu adevărat că suntem în captivitate? Suntem în captivitatea propriei imaginații și a propriei lumi pe care o vedem întunecată. Nu contează ce spunem, contează ce este de fapt. Poți afișa o mască sub care să se afle munți de dispreț profund și nemulțumiri provenite din locuri sumbre. Poți părea fericit, poți da senzația că îți pasă, poți arăta afectuos, poți arăta liniștit… poți purta o grămadă de măști. Și atunci nu cumva ajungi să te întrebi cine ești tu de fapt? Ce este în spatele tuturor formelor pe care le îmbracă propria-ți personalitate, de ce ascunzi ce ești și de ce sugrumi glasul liber al interiorului tău? Întotdeauna vom atrage ceea ce suntem, așa că dacă îmi displace ceea ce am atras.. îmi displac eu însumi. Tranzitivitatea matematică ne poate purta în locuri greu bănuite, locuri atinse de praf, locuri greu de stăpânit. Ce apare o dată cu ea suntem chiar noi . Apărem fără preaviz, apărem chiar din sincerul ungher al nesiguranței omenești. Ne surprinde adeseori ce vedem aici. Vedem un sine încurcat, debusolat, care poate ar dori să se afirme, însă nu reușește. Interesul personal primează mereu, așa încât , oamenii vor fi capabili să își asume roluri multiple și personalități de fum doar din dorința de a obține ce își doresc. Capacitatea de a înțelege acest fenomen creează persoane tolerante, liniștite și cu un nivel ridicat de înțelepciune. Când înțelegem viciile societății în care trăim, dar mai ales când reușim să le acceptăm, ajungem să nu ne mai copleșească un ambalaj frumos, căutând necontenit ceva substanță palpabilă printre măștile goale de conținut ale celor din jurul nostru. Scandalizarea interioară, alături de fiecare frustrare sunt îngropate ușor, ușor, scoțând la iveală o ființă puternică, ce trăiește fiecare clipă ca și când ar fi ultima.

Mereu am încercat să înțeleg cum funcționează lumea asta. Cum se poate ca într-un moment să fii cel mai bun prieten și în imediat următorul să fii un străin. Noțiunile sunt aparent mult mai apropiate decât par. La baza lor cred că stă o doză de necunoscut ce ne împiedică să înțelegem motivele reale care justifică acțiunile celor din jur. Când ceva se întâmplă „din senin” permite-ți să accepți că nu știi totul despre acea situație. Când un prieten devine un străin, trebuie să înțelegi că nu poți împiedica oamenii să-și facă alegeri în viață, să admiți că urmează o perioadă de îngheț temporal, iar apoi, când te aștepți mai puțin, se va lumina și zona de neînțeles din poveste, ea căpătând un cu totul alt sens. În 2017 social media accentuează toate situațiile astea. Social media „încurajează” despicatul firului în 4 la nesfârșit, împiedică detașarea completă de trecut și favorizează artificialul din fiecare poveste. Am decis ferm că dependențele pot fi controlate. Am hotărât că eu sunt propriul meu stăpân și că fiind o persoană cu gândire, pot să filtrez emoțiile ce îmi dictează în suflet. Pot alege să fiu liberă, pot alege o stare mentală pe care s-o aplic, pot fi în control total. De asemena în clipa în care pierd controlul decid că am ales să fac asta, decid că pentru un anumit interval de timp las emoția să îmi domine mintea, las valul vieții mele liber. Ai putea crede că trăiesc încătușată. Valul este copilul unei furtuni, valul este doza justă de alcool la o petrecere, valul este acel puțin care nu strică… Atunci când îi dai puterea să crească, domină incontrolabil interiorul tău, asemănător cu o cădere liberă. Mă frustrează și mai tare incapacitatea oamenilor de a fi demni, de a recunoaște adevărul, de a declara în mod direct o problemă deranjantă. Mă autosugestionez să înțeleg că nu pot pretinde tuturor să se comporte cum aș face-o eu, încerc să conștientizez că fiecare percepe în mod diferit lumea înconjurătoare. Respir, calm și liniștit, mă ridic într-o bulă de toleranță și îmi privesc prietenii, pentru că eu încă îi consider așa. Îi privesc și îi dezleg de mine. Le iau puterea de a mă influența, le iau puterea de a mă ignora, le iau toată puterea pe care le-am dat-o și îmi promit mie că fiecare emoție negativă o voi transforma în echilibru.